Scriitorul olandez Arnon Grunberg, născut în 1971, avea să publice în 2000, cartea Istoria calviţiei mele. Grunberg era deja un scriitor relativ cunoscut, însă avea să semneze cartea cu pseudonimul Marek van der Jagt. Nimeni nu avea să afle iniţial cine este cu adevărat autorul cărţii, astfel că „Marek van der Jagt” primeşte premiul pentru debut, iar unul dintre criticii olandezi avea să constate entuziasmat că necunoscutul autor este „mai bun decât Grunberg!”.
Cartea a apărut în româneşte în 2007, la Humanitas şi este rezonabilă, amuzantă, pe alocuri inteligentă. Ritmul este alert, pasajele de reverie şi cele de acţiune alternează, din când în când personajele filosofează, uneori întreprind acţiuni mai excentrice. Fără a fi senzaţională, este o carte care merită citită. Nu vreau însă să prezint aici cartea sau autorul. Mă interesează doar un pasaj (pagina 39, jos, în ediţia Humanitas):Unul dintre personajele cărţii, o fostă dactilografă, publică un volum intitulat „Cum se pot îmbogăţi fetele bătrâne”. Succesul este neaşteptat, cartea devine un best-seller, fiind tradusă în numeroase limbi:
– Cartea Eleonorei, a spus tata, a fost vândută astăzi României. Incredibil! Şi când te gândeşti că toţi editorii ăia erau atât de sceptici la început.
Limita absolută a celebrităţii a fost atinsă. Dacă volumul este tradus până şi la capătul lumii, atunci evident că este un best-seller. Q.E.D.
Să mai amintesc o dată: autorul este un olandez, de 29 ani, cu educaţie sub medie (exmatriculat din liceu la 17 ani), însă cunoscând succesul ca antreprenor şi scriitor, iar cartea este scrisă la sfârşitului anilor 1990.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu